Andreea Bălan, dezvăluiri sincere după divorțul de George Burcea: „Îmi dau lacrimile când Ella spune că îi e dor de el”
Despărțirea de George Burcea a lăsat urme adânci în inima Andreei Bălan. Cel puțin asta a lăsat artista de înțeles după ce a vorbit despre cum arată viața sa acum, după divorț.
Vestea divorțului celor doi, a venit ca un șoc pentru toată lumea. Din păcate lucrurile nu s-au mai putut repara, iar Andreea Bălan și George Burcea s-au despărțit definitv.
Potrivit spuselor Andreei Bălan, în ultimul an viața sa a luat o întorsătură neșteptată, mai ales din punct de vedere emoțional, trecând de la agonie la extaz în doar câteva clipe. Cântăreața a fost marcată încă de la nașterea Clarei, atunci când a fost operată de mai multe ori.
„Ultimul an a fost pentru mine un rollercoaster emoțional, în care am trecut de la normalitate la agonie, apoi la extaz și apoi iar la agonie. (…) Aveam o relație normală, frumoasă, care a fost dată peste cap de evenimentele șocante de la nașterea Clăriței, un șoc din care nici azi nu mi-am revenit complet”, a spus Andreea Bălan pentru viva.ro.
Andreea Bălan a făcut primul pas spre căsătorie
După operația grea prin care a trecut la cea de-a doua sarcină, artista a luat hotărârea de a se căsători cu omul iubit. Astfel, credea Andreea, că acest pas îi va apropia și mai mult, însă lucrurile nu au stat deloc așa.
„Eu am decis să facem actele pentru căsătorie și credeam că suntem mai uniți ca niciodată, dar, de fapt, nu era așa. Credința aceasta era doar în mintea mea. (…) Schimbarea de comportament a soțului meu a venit ca un șoc pentru mine. Iar faptul că mă confrunt cu un divorț atât de repede după nuntă a fost din nou o tristețe la care nu m-am așteptat niciodată”, a adăugat ea.
Andreea Bălan a mărturisit că cel mai tare o întristează atunci când vede că fetițele ei îi simt lipsa tatălui. Cântăreața a spus că deseori îi vine să plangă, fiind conștientă de faptul că Ella și Clara nu vor avea parte de o familie obișnuită.
„Ella nu poate înțelege cuvântul despărțire și, pentru psihicul ei, e mai bine să știe acum că tati lucrează și că acesta este motivul pentru care nu mai doarme cu noi. Cel mai greu îmi este, și chiar îmi dau lacrimile, atunci când Ella îmi spune că îi este dor de el sau când îmi spune că își dorește să vină să o vadă măcar puțin și că, ulterior, poate pleca înapoi la muncă”, a spus artista.
„Apoi, când o privesc pe Clara, de asemenea mă întristez, deoarece el nu a fost atât de prezent în viața ei cum a fost cu Ella. Mi se rupe sufletul în două, deoarece știu că ele nu vor avea o familie normală, cu mami și tati în casă, și știu că eu trebuie să compensez cum pot lipsurile acestea emoționale. Ambele vor resimți lipsa lui, dar diferit”, a continuat Andreea Bălan.